Descriere

Interactive Digital Media Student Contest 2017


Universitatea Politehnica Timișoara prin Centrul Multimedia (înființat în 1996) organizează vineri, 9 iunie 2017 - Concursul Studențesc Interactive Digital Media Student Contest 2017.

Interactive Digital Media Student Contest este o competiție studențească ce își propune să stimuleze creativitatea și spiritul de competiție în domeniul multimedia. Concursul se adresează studenților de nivel licență și master de la universități din România și din străinătate. Studenții vor avea ocazia să își prezinte cele mai interesante proiecte, dar și să interacționeze direct cu reprezentanți ai mediului economic, posibili angajatori ai participanților.

La competiție pot participa studenți la licență, master sau doctorat într-o universitate din România sau din străinătate, precum și elevii de liceu.

Se pot înscrie atât participanți individuali, cât și concurenți organizați într-o echipă.

Nu se impun limite cu privire la numărul de proiecte/aplicații înscrise în competiție sau la numărul de secțiuni la care se participă.

Concursul se va desfășura prin înscrierea în perioada 19 mai – 9 iunie 2017 (orele 6:00), în data de 9 iunie 2017 de la ora 10:00 având loc susținerea de către studenți a proiectului realizat în fața juriului și a celorlalți participanți, jurizarea și premierea. Juriul este format din specialiști din universitate, din industrie și companiile care oferă premiile.

Centrul de cercetare în Multimedia CM funcționează în Universitatea Politehnica Timișoara din 1996 având activități de cercetare, dezvoltare, training și educație în domeniul tehnologiilor multimedia, audio-video, web și mobile. CM a dezvoltat parteneriate cu peste 40 de parteneri internaționali, universități, asociații, instituții europene și companii, dezvoltând 24 de proiecte internaționale, 11 proiecte naționale.

CM gestionează academic specializarea Master în Tehnologii Multimedia, direcția Multimedia în cadrul specializării Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații la nivel licență (învățământ la zi și învățământ la distanță), în cadrul Facultății de Electronică și Telecomunicații și cursurile postuniversitare în domeniul e-Activități (e-Media, e-Afaceri, e-Guvernare, e-Sănătate).

Ediții anterioare:

Mai multe informații: